GUESS_WHO_

 
registro: 29/12/2007
O singura certitudine, o singura convingere :odata cu timpul toate se schimba. :) Metamorfoza – unicul adevar incontestabil
Pontos113mais
Próximo nível: 
Pontos necessários: 87
Último jogo
Bingo

Bingo

Bingo
1 ano 47 dias h

Prietenei mele ...

 

     Cu ceva vreme in urma, sa zicem acum vreo 3 ani, am avut norocul sa cunosc prin intermediul acestui site o persoana pe care cu placere o numesc acum prietena.  Aflata pe atunci intr-o perioada nefasta, a reusit sa depaseasca cu succes momentele grele si sa-si reia viata.        

Asadar:

Cu respect, prietenei mele, fana a muzicii country, care zilele trecute a inregistrat o noua "victorie" personala.  

La cat mai multe "succesuri" ! :D

Enjoy!

https://www.youtube.com/watch?v=4G8bI17_AAc

P.S. Melodia se asculta cu boxele la maxim, in pasi de dans. :)

 

                                                              


Ţie, Doamnă ...

    

  MUZICA : nota  10*

  VERSURI : nota 10*

  COLAJ VIDEO: nota 10        

   ENJOY!  

   https://www.youtube.com/watch?v=e-yiJi_A_Ek      

P.S. Celei care se va regasi in fiecare vers ...  :)


A la Halloween -2

 

                      Locuri ciudate in Romania

                       %%GD_PHOTO_ID%11107386%l%x1Z%%

Uitate pe nedrept, trecute sub tacere de dezinteresul majoritatii cercetatorilor, pe teritoriul Romaniei exista nenumarate zone unde realitatea este invinsa de paranormal si unde taramurile se contopesc in soapte de legende, mistere si povesti incredibile. O parte a acestora sunt amintite mai jos. Ordinea in care sunt prezentate este absolut intamplatoare, nu am incercat sa alcatuim un top. La urma urmei, nu exista termen de comparatie intre locurile tainice cu care a fost binecuvantat sau blestemat pamantul romanesc.

 

Polovragi – Adevarata pestera a lui Zamolxis?

Pe malul Oltetului, intr-o ambianta de vis, in mijlocul naturii ne priveste ochiul negru al unei pesteri in care a fiintat odinioara insusi Zamolxis, Zeul-Om atat de iubit de daci. Numita printre altele, pestera lui Zamolxis, Pestera lui Pahomie sau Pestera Polovragi, formatiunea carstica din muntii Olteniei ascunde taine nebanuite. Profesorul Nicolae Simionescu dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerand ca se trage din existenta unei campii “Poleo” unde se adunau vracii si initiatii dacilor. Ermitii daci erau capabili sa vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice numita Polovraga, planta disparuta in zilele noastre. Polovragi este, de asemenea, pestera descrisa de Mihai Eminescu in poemul “Memento mori”.

Conform legendelor, Zamolxis era detinator al unor puteri uluitoare, fiind capabil sa-si schimbe dupa dorinta infatisarea din tanar in batran. Prin pestera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra in adancuri pentru a iesi peste munti la cetatea Sarmizegetusei. Cand speologii au cercetat pestera in premiera, acum circa 100 de ani, au fost uluiti sa descopere urme de picioare umane incaltate, vechi de 2.000 de ani, fara indoiala urme de daci.

                                              %%GD_PHOTO_ID%11107397%l%x1Z%%

Zvonurile despre comorile dacice ascunse in Polovragi au atras sumedenie de rauvoitori si aventurieri lacomi. Toti acestia au avut parte de morti tragice in incercarile lor nesabuite de a tulbura linistea locului. Se spune ca blestemul lui Zamolxis inca vegheaza locul. Stau marturie zecile de cazuri, povestite in popor, despre ciobani carora le-au disparut oile, vacari care au ramas fara vacile din fata ochilor, nuntasi carora le disparea de pe mese bautura si mancarea - lasandu-i muti de spaima si bolnavi de nebunie.

Entuziastii fenomenelor paranormale numesc zona “Triunghiul Bermudelor din Oltenia". O intamplare demna de retinut este acea care vizeaza cunoscutul obicei al lui Tudor Valdimirescu de a reveni pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi. O iscalitura a sa ramasa in manastire se adauga variantei neoficiale in care o sosie a sa ar fi fost ucisa de eteristi, pe cand Domnul Tudor, un initiat al vremii, a ramasa in manastire pentru a trai deghizat in calugar pana la sfarsitul vietii.


Sinca Veche & enigmele bisericii din stanca

Situat in frumoasa Tara a Fagarasului, Sinca Veche este un fascinant si stravechi sat romanesc care a avut candva patru biserici, trei de lemn si una din piatra; in prezent pastrandu-se doar biserica de piatra, care este si cea mai veche. Aceasta a fost construita pe locul unui strabun loc sacru despre care cercetatorii spun ca are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani. Cu toate ca exista numeroase voci care afirma ca biserica a fost unul dintre primele locuri de cult crestin din Dacia, o parte a specialistilor atrage atentia asupra inscriptiilor ne-crestine de pe unul dintre peretii altarului. Conform preotului Silvestru Popovici din Sinca Veche, acest perete face parte din biserica interioara, din pestera, care a fost in mare parte distrusa de catre cei care au sapat de-a lungul veacurilor in cautare de comori.

                                             %%GD_PHOTO_ID%11107402%l%x1Z%%

Incarcatura subtila a acestui loc se manifesta uneori prin aparitii inexplicabile de sfere de lumina, cruci si semne stranii. Pe unul dintre pereti se mai poate observa o sculptura a unui cap de dac cu barba, plete si cusma. Zona mai este celebra in randul initiatilor deoarece aici, in prejma marilor sarbatori religioase, unii oameni spun ca aud coruri care canta cantece de o frumusete nelumeasca. Toti cei care au auzit corul din alta lume au fost frapati de faptul ca, desi muzica parea bisericeasca, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuseau sa retina sensul lor. Termenii nu sunau romaneste si totusi nu pareau straini de limba romana arhaica. Sa fi fost cantece in limba daca?

Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase intamplari, precum povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmarit de Securitate in anul 1953 pentru colaborare cu Rezistenta Anticomunista din Fagaras. Moldovan viseaza niste fiinte de lumina care-l avertizeaza si-l sfatuiesc unde sa se ascunda pentru a nu fi gasit. 43 de ani mai tarziu, in 1996, reporterul TVR Lucian Babeanu a intrat in pestera dorind sa traga cateva cadre si cu aceasta pentru o emisiune cand, spre stupoarea cameramanului, camera video a inceput sa porneasca si sa se opreasca singura, neraspunzand la comenzi. Crezand ca aparatul de filmat este defect, echipa a parasit pestera, iar in studiouri, cand au vizionat ceea ce se inregistrase, au avut surpriza sa observe sfere de lumina stralucitoare care roiau in adancul bisericii…

 

Blestemul comorilor din Baragan

Pentru majoritatea romanilor, Baraganul nu este altceva decat o campie nesfarsita unde iarna musca viscolul, iar vara soarele arde ucigator. Insa, foarte putini oameni cunosc suita de mistere care invaluie oceanul de campie dintre Marea Neagra, Carpati si Dunare, un taram evocat deseori de Panait Istrati si Fanus Neagu. Conform legendelor locale, in pamanturile campiei se afla ingropate numeroase comori pazite de blesteme crunte. Undeva intre Calarasi si Lehliu se gaseste satul Dor Marunt, celebru nu demult pentru frumosii armasari care alcatuiau cea mai mare herghelie de cai de rasa din Baragan. Aici se afla, insa, ingropate si comori stravechi strajuite de flacari ireale, de un albastru nelumesc care danseaza in puterea noptii pe necuprinsul campurilor.

Celebru in acest sens este locul denumit La Movila, unde, inainte de Revolutia din 1989,  un satean a descoperit in timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur. Fire marinimoasa, localnicul i-a impartit frateste cu ceilalti sateni. Nu a durat mult pana cand despre aceasta isprava a aflat si Militia, care s-a autoinfintat si a confiscat taranilor toate monedele gasite.

                                              %%GD_PHOTO_ID%11107410%l%x1Z%%

Soarta blestemata a comorilor este intarita de povestea lui Gheorghe Prepelita, un satean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepelita nu a suflat un cuvant, dar satenii vedeau cum neamul lui isi construieste case si grajduri noi, se imbraca scump, isi cumpara turme de oi si vite. Blestemul comorii nu dormea: la 7 luni de la descoperirea averii, nevasta lui Prepelita se arunca fara motiv intr-o fantana. La cateva saptamani dupa, ginerele sateanului are aceeasi soarta, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepelita sa se spanzure de aceeasi fantana.

La fel de sinistru este - spun legendele - si blestemul comorii lui Pintecan, un alt satean care a gasit un butoias cu galbeni de aur ingropat la radacina unui nuc. In noaptea imediat urmatoare, “norocosul” Pintecan aude in vis o voce care-i porunceste sa construiasca o biserica pe locul unde a descoperit banii sau il va ajunge blestemul comorii. Dimineata, Pintecan a ignorat visul, grabit sa se imbogateasca. Si-a impartit comoara in familie si s-a apucat de afaceri prospere.  La doi ani de la eveniment, cand se intorcea acasa si-a gasit baietelul de doi ani spanzurat intre gratiile de la patut. In noaptea nenorocirii, a visat din nou aceeasi voce care l-a avetizat ca daca nu face biserica, va  fi lovit de necazuri si mai mari. Socat, omul a construit cea de-a doua biserica a satului, care este vizibila si astazi.

 

Fantomele de pe Dealul Luncanilor

Undeva in inima Moldovei, intre orasele Iasi si Pascani, se fla satul Sarca din care se poate ajunge in comuna Luncani. Faptele stranii petrecute aici avertizeaza orice drumet care vrea sa plece la ceas de seara spre Luncani. Mai ales daca drumetul este un om bun cu inima curata, deoarece fantomele pripasite in aceste locuri, pandesc in special pe cei cu suflet bun. Stau marturie in acest sens, intamplarile inspaimantatoare prin care au trecut destul de recent oameni precum Elena Surugiu, Petruta Muscalul, Maria Piper si altii.

                                                            %%GD_PHOTO_ID%11107417%l%x1Z%%

Salasul fantomelor din zona este cantonat undeva la captul unui iaz secat, unde - conform povestilor - oamenilor le apar stafii care-i urmaresc cale de 3 kilometri pana in satul Goesti. Batranii povestesc ca in locul blestemat au fost ingropati fara imparatasanie si lumanare multi soldati ucisi in 1917, in  decursul primului Razboi Mondial. Astfel se explica de ce zeci de drumeti spun ca au vazut odata cu caderea noptii, siluete translucide, albe si tacute care pluteau alaturi de ei, intotdeuna pe partea dreapta a drumului. Batranii spun ca soldatii-fantome, care acum sunt prinsi intre lumi, stafiile lor aparandu-le in special oamenilor cu suflet bun si copiilor, asteapta ca pe dealul Luncanilor sa se faca o slujba de pomenire a sufletelor si o sfintire a locului.


Costesti, locul unde duhurile dau cu pietre

Localitatea Costesti din judetul Arges a figurat acum cativa ani in toiul dezbaterilor specialistilor in paranormal. Cazul in sine a fost observat si filmat de numerosi martori oculari, ceea ce-i da un plus de credibilitate. Totul a inceput in noaptea zilei de 20 martie 1997, cand asupra casei familiei Panait Draghici s-a abatut din senin o ploaie de pietre de diferite dimensiuni, in urma careia atat proprietarii, cat si vecinii lor s-au ales cu o spaima sora cu moarte, precum si cu acoperisurile distruse si ferestrele sparte. Dupa prima seara “paranormala”, ploaia de pietre a continuat a doua zi, tot la lasarea serii. Pana in noaptea de 24 martie, inainte de sarbatoarea de Bunavestire, intamplarea s-a repetat consecutiv in fiecare seara, politia locala din Costesti rezumandu-se la a observa ciudatul fenomen alaturi de tot satul, dupa care a intocmit un raport de pagube si distrugere fara faptas. Dupa Bunavestire, ploaia de pietre a incetat brusc. Linistea a durat doar pana pe 29 august 1997, cand tirurile de pietre aruncate de maini invizibile au reinceput mai violent decat in primavara. Oamenii au apelat la Georgica Cretu, preotul paroh din Costesti care a venit in casa lor chiar in timpul unei ploi de pietre pentru a citi cu glas tare Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Spre surprinderea tuturor, pe intreaga durata a slujbei atacul a incetat, pentru a reincepe insa la scurt timp dupa aceea…

                                                  %%GD_PHOTO_ID%11107425%l%x1Z%%

Culmea manifestarilor bizare din Costesti s-a inregistrat pe 4 septembrie 1997. In acea zi, mobilele au inceput sa se miste prin casa dintr-o camera in alta, mutate parca de niste carausi invizibili. Peste doar cateva zile, crestinii urmau sa sarbatoreasca Nasterea Prea Sfintei Fecioare Maria. Linistea s-a asternut de atunci asupra gospodariei familiei Draghici. Entuziastii fenomenelor paranormale sunt de parere ca atacul s-a datorat unor demoni sau unor furtuni magnetice. Altii inainteaza ipoteza unui fenomen evident de Poltergeist. Faptasa ar fi fost Achilina Marciuc, o femeie care pe parcursul intregii sale vieti s-a certat cu familia Draghici. Mai mult, in timpul acceselor sale de furie, batrana Achilina arunca cu pietre in casa vecinilor sai. Achilina Marciuc a murit singura intr-o mizerie crunta pe data de 11 august 1987. Se pare ca spiritul neadormit al batranei i-a urat atat de mult pe membrii familiei Draghici, incat a dat cu pietre in casa vecinilor atat in lumea acesta, cat si de pe lumea cealalta…

 

Poeni, satul blestemat de lupi… 

Satul Poeni de la poalele Muntilor Poiana Rusca ascunde niste intamplari care ar face cinste oricarui roman de groaza marca Stephen King. Cazul cuprinde o serie de atacuri ale lupilor indreptate asupra mai multor sateni. O femeie, Maria Sarbu, a fost chiar omorata si devorata de ceea ce, la prima vedere, pare un lup. Insa toti zoologii afirma ca, de obicei, lupii nu ataca oamenii decat daca sunt turbati, ceea ce in povestea de fata este putin probabil. Totodata, in nicio circumstanta lupii nu devin mancatori de oameni, fenomen care se intalneste doar in cazul tigrilor, leilor si leoparzilor. Misterul de la Poeni se adanceste si mai mult daca luam in calcul faptul ca in zona respectiva nu mai existau lupi de peste o suta de ani.

                                                     %%GD_PHOTO_ID%11107430%l%x1Z%%

Batranii satului sunt de parere ca faptasul nu a putut fi in ruptul capului un lup obisnuit, ci ca animalul care a atacat oamenii din Poeni a fost un lup necurat, un strigon, cum se spune in aceste parti strigoiului. Cei care au scapat povestesc ca fiara din alta  lume arata precum un caine mare, negru cu blana zburlita, care nu lasa urma pe zapada sau prin praf atungi cand fuge, ca si cum ar fi plutit. De asemnea, povestile spun ca aratarea disparea instantaneu daca oamenii apucau sa-si faca semnul crucii sau sa roasteasca o rugaciune. Drac sau suflet neadormit de strigoi, nu se stie exact ce a atacat satul Poeni. Oamenii sunt de parere ca povestea neamului muscat de fiara necurata incepe acum peste doua sute de ani, cand cineva din familia respectiva ar fi omorat un alt satean pentru a-i fura o arma foarte valoroasa. Cel ucis era unicul fiu al unei batrane care in ziua inmormantarii ar fi aruncat in cimitir un greu blestem asupra neamului ucigasului fiului sau.

 

Balta Vrajitoarelor

Satul Boldesti. Padurea Boldu-Creteasca. Langa Bucuresti, la doar 30 de minute distanta de padurea Cernica, exista o balta blestemata, recunoscuta si temuta inclusiv in prezent de localnici. Ascunsa in mijlocul padurii Boldu-Creteasca, balta este la prima vedere un banal ochi de apa de dimensiuni mai mult decat modeste, cu un diametru de doar 5 metri. In ciuda aparentei obisnuite, se spune ca peticul de apa este inconjurat de forte din alte lumi si este loc de manifestari inexplicabile.

                                              %%GD_PHOTO_ID%11107434%l%x1Z%%

Faima baltii este demult cunoscuta de vrajitoarele tiganci care se aduna din lumea intreaga aici, in prejma noptilor de Sfantul Gheorghe, Sanziene si Sfantul Andrei, atunci cand se spune ca se deschid temporar portile spre celelalte taramuri. Balta este un loc al puterii transmis din generatie in generatie in randul vrajitoarelor. Se pare ca orice vraja, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei mici balti ascunse la marginea Bucurestilor se indeplineste negresit. Parca pentru a adauga un miez de adevar in povestea vrajitoarelor, exista oameni care au observat in preajma baltii o serie de fenomene ciudate precum fulgere globulare si furtuni iscate din senin in perimetrul restrans al baltii. De asemenea, numeroase animalele (cai, vite, oi, capre, caini sau pisici) refuza sa bea apa de aici, preferand parca sa moara de sete decat sa se adape din balta.

Balta, care are o adancime de doar un metru si jumatate, nu seaca, nu se mareste, nu se micsoreaza niciodata - indiferent daca este seceta sau ploua abundent. Cu toate acestea, conform legendelor, balta pare a nu avea fund: oamenii din zona spun ca au aruncat in ea un bolovan greu de 20 de kilograme. Acesta ar fi disparut fara urma in doua saptamani…

 

 BAU! :)

(copy)


Subiecte a la Halloween

 

   Se apropie Halloween-ul ... si, cum avem obiceiul sa preluam sarbatorile altor natii, zilele astea o sa va "tratez" cu 2-3 subiecte in ton ...  Inainte sa "vociferati", am sa recunosc ca, pentru acest blog, am facut  "trucul"  "copy". :)  

                                                        %%GD_PHOTO_ID%11088556%l%x1Z%%

10 fenomene care nu au putut fi explicate pana in prezent

 

Sunt langa noi, se petrec in jurul nostru iar multe dintre ele le-am trait fara a le da o prea mare importanta. Sunt atat de comune incat le consideram parte din viata noastra de zi cu zi, uitand ca stiinta a esuat atunci cand a trebuit sa le explice. Sunt enigmatice, sunt inspaimantatoare si sunt atat de bine inchise in carcasa lor de mister incat, probabil, nu le vom dezvalui niciodata tainele. Ele sunt fenomenele a caror explicatie nu a putut fi oferita pana in prezent, si asta in ciuda sutelor de experimente si studii efectuate de oamenii de stiinta din toate colturile lumii. Mai jos va prezentam 10 dintre cele mai cunoscute astfel de bizare intamplari...

 

10. Amfibieni vii inchisi in piatra

Pana in prezent au fost documentate peste 90 de cazuri din toata lumea, in care amfibieni vii au fost descoperiti in carcase ermetice de carbune sau piatra. In peste 40 dintre ele a fost vorba de broaste sau mormoloci. Cercetatorii care au documentat cazurile respective sustin ca batracienii erau acoperiti de mucus si capatasera o culoare alba a pielii, asta ca o reactie a privarii de lumina. Ceea ce este de-a dreptul socant este faptul ca animalele, odata intrate in contact cu aerul, au revenit la viata, chiar daca pentru scurt timp. In majoritatea cazurilor, subiectii au decedat in decurs de 24 - 72 de ore, desi exista mentiuni despre exceptii in care animalele au supravietuit pe termen nelimitat.

                             %%GD_PHOTO_ID%11088575%l%x1Z%%

In mod logic, este imposibil ca un organism viu, mai ales cand implica o vertebrata, sa poata supravietui mii sau chiar milioane de ani - atat cat este nevoie pentru formarea unei roci - privat de oxigen, hrana si apa, intr-o carapace ermetica de piatra sau carbune. O posibila explicatie ar fi aceea conform careia amfibienii isi pot incetini functiile organismului atat de mult, incat sa poate supravietui luni de zile fara elementele necesare vietii. In plus, aceiasi amfibieni ar fi trebuit sa patrunda intr-un anume tip de mal, capabil sa se solidifice rapid, mai ales in contact cu o apa puternic mineralizata. Si totusi, nu toate cazurile intalnite implinesc aceste conditii. Cert este ca fenomenul este mult mai comun decat ne-am putea inchipui...



9. Imaginile periferice surprinse de ochiul uman

Fenomenul a fost descris pentru prima data in secolul al XVI-lea de catre alchimistul Jackob Bohme, si prezentat ca o capacitate a oamenilor de a surprinde figuri si siluete enigmatice, asemenea unor umbre, cu coltul ochiului. Siluetele au, in cele mai multe cazuri, forme umane, intunecate, si sunt foarte agile. Adevarul este ca aproape fiecare persoana a trait acest sentiment cel putin o data in viata, iar observatiile de acest gen au fost insotite de stari de neliniste, fiori si sentimentul ca un lucru neobisnuit tocmai s-a intamplat. Oamenii de stiinta au sugerat faptul ca atari senzatii pot fi perceptii false sau halucinatii de scurta durata, dar nu au putut explica de ce acestea au loc.

                                 %%GD_PHOTO_ID%11088588%l%x1Z%%

Este posibil ca, in incercarea sa de a reda realitatea, creierul uman sa transmita informatii false, prin prisma capacitatilor sale de analiza, si astfel sa apara asemenea senzatii stranii. Nu putine sunt vocile care sustin, insa, ca oamenii au capacitatea de a descifra "realitatile" unei dimensiuni paralele. Cu secole in urma, o opinie tributara superstitiilor si credintelor vremii sustinea ca silueta intunecata care apare uneori nu este altceva decat moartea, iar de aici si pana la aparitia unor interpretari care sa sustina ca aceeasi silueta este un mesager al carui rol este acela de a transporta sufletul celor decedati in lumea de dincolo, un suflet ratacit intre dimensiuni sau un demon rauvoitor, nu a mai fost decat un pas. In realitate, nimeni nu poate explica de ce majoritatea oamenilor traiesc asemenea senzatii...

8. Urme imposibile

Atat arheologii, cat si paleontologii sau chiar simplii amatori, au descoperit urme de dinozauri incrustate in piatra. Astfel de urme s-au format de-a lungul milioanelor sau zecilor de milioane de ani, dupa ce uriasele animale ar fi calcat pe un sol moale care, cu timpul, s-a solidificat transformandu-se in piatra. Nimic neobisnuit pana acum cu privire la acest proces natural. Misterul apare odata cu descoperirea in mai multe site-uri arheologice a urmelor de dinozauri alaturi de... urme umane. Cel mai renumit sit este Paluxy, sit aflat in apropiere de Glen Rose, Texas, Statele Unite ale Americii. Aici, alaturi de urme vechi de aproape 100 de milioane de ani ale dinozaurilor se regasesc urme cat se poate de clare ale unui om. Controversele sunt cu atat mai aprinse cu cat, din datele pe care le detinem, este imposibil ca un om sa fi trait in perioada uriaselor reptile dinozauriene. In fapt, oamenii au aparut acum circa 200.000 de ani, pe cand ultimii dinozauri si-au dat sfarsitul in urma cu aproape 65 de milioane de ani. Si totusi, cum se pot explica astfel de urme? Ei bine, oamenii de stiinta nici nu vor sa discute posibilitatea autenticitatii unei astfel de coexistente umano-dinozauriene. Ei considera totul o farsa bine pusa la punct, si asta in ciuda faptul ca urme identice au fost descoperite si in siturile de la Antelope Spring, Nevada si Stinnet, Texas.

                                    
                             %%GD_PHOTO_ID%11088597%l%x1Z%%
7. Oameni care dispar fara urma

In fiecare colt al lumii exista oameni care dispar fara urma in fiecare zi. Nu trebuie decat sa incercati o simpla cautare pe internet pentru a vedea proportiile acestui fenomen. Unii dintre cei disparuti sunt gasiti in cele din urma, dar marea lor majoritate dispare pentru totdeauna. Nu la aceste persoane ne vom referi, insa, aici de fata. Mult mai bizara este disparitia oamenilor in fata a zeci sau sute de martori. Exista, in prezent, sute de marturii cu privire la persoane care dispar, pur si simplu, ca si cum s-ar volatiliza in fata unei audiente. Nu exista niciun motiv aparent al disparitiei lor, cei mai multi erau multumiti de viata pe care o duceau, aveau familii si nici nu dadeau semnele unei depresii care sa ii impinga catre acte necugetate. Si totusi, fie ca se aflau pe strada, ca faceau jogging in parc sau ca lucrau pe camp, oamenii au disparut in fata a cel putin un martor. Tema a fost deja preluate de mai multe productii hollywodiene dar oamenii de stiinta nu au putut oferi o explicatie plauzibila nici pana in prezent...

                                                 %%GD_PHOTO_ID%11088606%l%x1Z%%

6. Zgarieturile si vanataile care apar din senin

 

V-ati trezit vreodata dimineata ca sa observati ca pe corp v-au aparut zgarieturi sau vanatai fara o explicatie prealabila? Ei bine, atunci faceti parte dintre sutele de milioane de oameni care au patit acelasi lucru. De fapt, sunt atat de multe cazuri de acest gen incat pe internet au aparut forumuri specializate in care oamenii posteaza fotografii cu ranile aparute din senin si incearca sa le gaseasca o explicatie plauzibila. Cei mai multi dintre noi pun aceste rani pe seama intepaturilor de insecte, a unei reactii alergice, a unor lovituri pe care nu le-au sesizat in timpul zilei sau pe seama miscarilor necontrolate din timpul somnului. De cele mai multe ori, zgarieturile dispar dupa cateva ore sau zile, nu au complicatii si nu sunt luate in seama. Si totusi, persoane care sufereau constant din cauza unor asemenea rani, au fost supuse unor teste repetate pentru a se afla cauza bizarului fenomen. Chiar daca au dormit cu manusi de cauciuc, daca intreaga casa a fost curatata de insecte si chiar daca subiectii in cauza nu prezentau alergii, ranile au continuat sa apara. Este de notorietate cazul unei femei din Marea Britanie care a cerut sa fie supravegheata in timpul somnului pentru a putea afla daca isi producea singura ranile. Nici de aceasta data nu s-a putut oferi o explicatie...

                                 %%GD_PHOTO_ID%11088610%l%x1Z%%

Medicii au inaintat ipoteza prezentei unei boli a pielii, Pityriasis Rosea, dar aceasta interpretare nu si-a gasit un fundament real. Evident, ca nu putem accepta nici teoriile fantasmagorice cu privire la prezenta demonilor, goblinilor sau a stravechilor incubus si succubus despre care unii cred ca ar fi autorii semnelor misterioase. Cert este ca acesta, desi extrem de des intalnite, raman inca un mister pentru toti cei care au incercat sa le descifreze tainele.

5. Infrasunetele naturale


Infrasunetele sunt descrise ca orice frecventa audio mai joasa de 20Hz - frecventa ce poate fi perceputa de urechea umana, Nu exista niciun dubiu cu privire la existenta lor. Mai mult, ele pot fi detectate si chiar create cu ajutorul tehnologiei moderne. Pot calatori pe distante uriase si sunt, adeseori, asociate cu fenomene naturale precum eruptiile vulcanice sau cutremurele. Acesta poate fi si motivul pentru care unele animale pot anticipa producerea unui asemenea dezastre naturale. Studiile au aratat, insa, ca expunerea oamenilor la infrasunete poate duce la aparitia depresiei, fricii, anxietatii si a atacurilor de panica. Unii cercetatori au avansat chiar ideea ca frecventa de 19Hz este asociata, in general, cu fenomenele paranormale si ca poate duce la halucinatii. Daca sursa infrasunetelor este suficient de puternica, vibratiile imprimate obiectelor pot lasa senzatia ca acestea se misca singure si chiar, in cazul celor de sticla, acestea sa se sparga. Chiar daca infrasunetele au fost deja folosite ca arme psihologice, sau ca metode pentru a stimula multimile de oameni, studiile efectuate pana in prezent nu au reusit sa explice originea lor si nici efectele complete pe care le au asupra organismelor vii.

                                                %%GD_PHOTO_ID%11088612%l%x1Z%%

4. Luminile din Hessdalen

Fenomene stranii pentru cei mai multi dintre noi au loc zi de zi pe cer. Cele mai multe si-au gasit deja o explicatie stiintifica in timp ce altele sfideaza, parca, orice logica. Fenomenul la care ne vom referi astazi a devenit cunoscut in Norvegia, in localitatea estica Hessdalen, acolo unde, inca din anii 1940, au inceput sa isi faca aparitia pe cer globuri luminoase care par a se aprinde in aer si care dureaza doar cateva fractiuni de secunda. Intensitatea lor a crescut simtitor in anii 1980, atat de mult incat se inregistrau chiar si 20 de astfel de aparitii pe saptamana.

                                     %%GD_PHOTO_ID%11088614%l%x1Z%%

Chiar daca numarul lor s-a redus in ultimii ani, globurile de foc sunt inca aparitii curente pe cerul Norvegiei si asta in ciuda lipsei unei explicatii plauzibile. Luminile se aseamana cu niste pungi de gaz care se aprind brusc in aer dar care dureaza mai mult decat o simpla scaparare a unui chibrit sau a unei brichete. Zeci de teorii, plecand de la ipoteza unor portaluri extraterestre si pana la mult mai umanele gaze naturale sau incarcaturi electrice, au fost avansate, niciuna dintre ipoteze nereusind sa explice pe deplin cauza acestui fenomen. In fapt, fenomenul se aseamana cu nu mai putin misterioasele fulgere globulare, diferenta fiind data de faptul ca luminile de la Hessdalen sunt mult mai lente si dureaza mai mult decat fulgerele in cauza.

3. Alunecarile prin timp

Conform marelui fizician din secolul XX, Albert Einstein, timpul nu este deloc atat de stabil pe cat il cred cei mai multi dintre noi. Ca fiinte umane, ne-am adaptat timpului si ne-am stabilit programele zilnice in functie de timpul pe care il cunoastem, viata noastra este in intregime guvernata de timp dar ... totusi, exista si exceptii de la aceasta regula.
                                                                     %%GD_PHOTO_ID%11088623%l%x1Z%%
Evident, fenomenul la care ne vom referi nu a fost experimentat de cei mai multi dintre noi, dar marturiile care sa ii sustina existenta nu sunt deloc putine. Ca sa fim mai exacti, vom incerca sa explicam pe scurt ceea ce se intampla. Ati avut vreodata senzatia ca intrand intr-un loc sa nu recunoasteti nimic din timpul vostru, ba mai mult, senzatia pe care o traiti sa fie aceea ca va aflati cu ani sau poate chiar secole in urma? Unii asociaza astfel de fenomene cu aparitiile fantomatice sau cu portaluri care sa faca legatura intre dimensiunile universului nostru.


In general, astfel de "vedenii" nu dureaza mai mult de cateva minute si sunt considerate, in general, simple halucinatii. Si cu toate acestea, rapoartele care mentioneaza trairi de acest gen sunt cat se poate de numeroase. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel trait de britanicul Archie Carmichael, personaj care, in anul 1953, a intrat intr-o cafenea, in satul Cotswold. Omul a fost socat sa observe ca oamenii din cafenea erau imbracati dupa o moda veche de cel putin 100 de ani si, mai mult, nimeni nu parea sa ii observe prezenta. Totul a durat cateva minute, pana in momentul in care Archie Carmichael s-a trezit in bratele unui barman care chemase deja ambulanta, ingrijorat de starea clientului sau. Alte marturii aflate in afara oricarui dubiu vorbesc despre armate fantomatice care traverseaza stravechi campuri de lupta, despre avioane de mult iesite din uz care inca survoleaza cerul deasupra locatiei unor vechi aeroporturi sau interioarele unor cladiri vechi de secole care, pentru cateva secunde, redevin ceea ce erau in urma cu sute de ani. Desi acceptate in lumea stiintifica, nici aceste fenomene nu au putut fi elucidate pana in prezent.

2. Hiperperceptia


Majoritatea oamenilor experimenteaza hiperperceptia cel putin o data sau de doua ori in viata. Asemanatoare cu senzatia de deja vu, hiperperceptia se deosebeste de aceasta prin durata sa si prin intensitatea trairilor din acel moment. Ea poate fi definita prin cunostintele pe care o persoana si le poate aminti in momentul contactului cu un loc sau un obiect cu care nu a avut niciodata de a face. In comparatie cu senzatia de deja-vu sau cu alunecarile in timp, hiperperceptia da nastere unor stari care cresc gradual si care duc uneori la aparitia unor amintiri extrem de clare despre intamplari care nu au avut loc niciodata.

                                         %%GD_PHOTO_ID%11088636%l%x1Z%%

Nu de putine ori s-a intamplat ca persoane care vizitau castele sau cetati sa isi aminteasca interioare pe care nu le vazusera niciodata, statui care fusesera mutate cu secole in urma sau detalii care nu mai existau cu mult inainte ca persoanele in cauza sa se nasca. Chiar daca nu au fost explicate de catre oamenii de stiinta, starile de hiperperceptie sunt acceptate si, uneori, asociate cu fenomenul de clarviziune...

1.Senzatiile de deja vu


Peste 70 % din populatia Terrei sustine ca a experimentat, macar o data, un straniu sentiment de familiaritate fata de lucruri care, in mod normal, ar fi trebuit sa fie total necunoscute. O vizita in premiera la un magazin in care totul pare deja cunoscut, o discutie ce lasa impresia ca a mai avut loc, desi ea nu s-a mai intamplat niciodata, sau chipul familiar al unei persoane care, in realitate, este vazut pentru prima oara, sunt doar cateva dintre simptomele neexplicate, insa considerate normale, ale senzatiei de deja vu.
                                                              %%GD_PHOTO_ID%11088650%l%x1Z%%
Dat fiind faptul ca senzatiile de deja vu nu sunt anuntate de simptome si nu dureaza mai mult de 30 de secunde, fenomenul in sine este unul extrem de dificil de studiat. Unul dintre primii oameni de stiinta care a incercat o aprofundare a misteriosului sentiment a fost Sigmund Freud. Acesta a vazut in falsele amintiri un rezultat al reprimarii inconstiente a memoriei de catre creierul uman in fata unor experiente traumatizante traite la o varsta frageda. De altfel, fenomenul descris de Freud, numit paramnezie, a fost general acceptat pentru o mare perioada din secolul XX, pana in momentul in care deja vu-ul a reintrat in atentia oamenilor de stiinta.



Una dintre cele mai cunoscute teorii acceptate de catre cercetatori este cea a psihiatrului Alan Brown de la Universitatea Duke din Statele Unite ale Americii si a colegei sale, Dr. Elizabeth Marsh, teorie cunoscuta sub numele de atentie distributiva sau teoria mesajelor subliminale. Intr-unul dintre testele efectuate de cei doi oameni de stiinta, acestia au prezentat unui grup de studenti o serie de fotografii ale unor locatii pe care nici unul dintre subiecti nu le mai vazuse vreodata. Cu putin timp inainte de inceperea testelor, cercetatorii au bombardat practic cu mesaje subliminale - imagini care nu durau mai mult de 10-20 de milisecunde (suficient de mult pentru ca in creierul unei persoane sa poate fi inregistrata imaginea, dar nu suficient de mult pentru ca aceasta sa fie constienta), o parte dintre studentii participanti la experiment. Rezultatul a fost ca persoanele supuse mesajelor subliminale au declarat ca au un straniu sentiment de familiaritate fata de imaginile din fotografii, desi acest lucru ar fi fost, in mod normal, imposibil.

Si totusi, in ciuda celor peste 100 de ani de studii ai fenomenului deja vu, oamenii de stiinta recunosc faptul ca teoriile emise in ultimul secol nu sunt suficiente pentru a explica misterioasele senzatii. Probabil ca tehnologia viitorului sau intelegerea extrem de complicatului creier uman poate duce la clarificarea totala a acestor fenomene. Pana atunci, lupta dintre stiinta si pseudostiinta poate lasa loc interpretarilor de orice fel.

 

 


TEST. MODELUL TAU DE PERSONALITATE IN VIATA

 

      Descopera acum cine este adevaratul tau model in viata!                                                                  

       Fa intai calculul, apoi manevreaza cursorul pentru a vedea cine este eroul/eroina ta.                     

.

FARA SMECHERII !!!

CALCUL: 

  1. ALEGE UN NUMAR INTRE 1 SI 9
  2. INMULTESTE-L CU 3
  3. ADAUGA 3
  4. INMULTESTE DIN NOU CU 3
  5. AI OBTINUT UN NUMAR FORMAT DIN 2 SAU 3 CIFRE.
  6. ADUNA-LE! 

           Numarul obtinut va arata cine este modelul tau. 

  1. 1.   %%GD_PHOTO_ID%11045441%l%x1Z%%  ALBERT EINSTEIN
  2. 2      %%GD_PHOTO_ID%11045445%l%x1Z%% SHARON STONE
  3. 3      %%GD_PHOTO_ID%11045453%l%x1Z%% BARBRA STEISAND
  4. 4      %%GD_PHOTO_ID%11045458%l%x1Z%% W.A. MOZART
  5. 5      %%GD_PHOTO_ID%11045463%l%x1Z%% BILL GATES
  6. 6      %%GD_PHOTO_ID%11045466%l%x1Z%% GHANDI
  7. 7       %%GD_PHOTO_ID%11045470%l%x1Z%% MAICA TEREZA 
  8.  8      %%GD_PHOTO_ID%11045480%l%x1Z%% ROGER FEDERER
  9.       9          MARIUS SMARANDESCU alias GUESS_WHO!
  10. 10       %%GD_PHOTO_ID%11045491%l%x1Z%% J.F.KENNEDY

 Stiu, stiu ca am charisma.              Poate intr-o zi vei putea sa fii si tu ca mine.                   De ce mustacesti?         

P.S.  Nu mai incerca cu alte numere, eu sunt modelul tau si trebuie sa accepti asta .